Mai sunt câteva zile și împlinesc trei ani de când lucrez ca antreprenor în zona educației și dezvoltării oamenilor iar gândul care îmi dă târcoale este să împărtășesc cu voi câteva percepții adunate pe parcursul acestor ani.

O să mă refer la percepții dobândite în interacțiunile pe care le-am avut cu diverse companii fie ele cu acționariat românesc sau străin. O să le numesc simplu, firme. În același timp, granița este fină și pot fi percepții aproape similare și dacă aș vorbi despre deciziile și acțiunile de învățare ale adulților, în general.

  • Există firme care investesc constant și riguros în educație, mergând pe firul roșu al nevoilor identificate la nivelul fiecărui om din organizație. Aceste firme sunt interesate de dezvoltarea oamenilor și urmăresc implementarea cunoștințelor dobândite și transformarea acestora în obiceiuri constructive. În acest caz, rezultate firmelor sunt pozitive, oamenii știu ce au de făcut și fac fără să fie constrânși de control sau alți factori motivaționali negativi. În majoritatea cazurilor, atât angajații cât și clienții se simt împliniți, au satisfacții.
  • Sunt firme care plătesc cursuri pentru că „așa este bine‟ sau „așa se face‟ fără să se asigure că abilitățile dobândite sunt integrate, transformate în obiceiuri și aduc plus valoare afacerii. Plata cursurilor nu reprezintă o investiție ci o cheltuială neînsoțită de beneficii. De cele mai multe ori dau vina pe situații sau persoane din exterior, deplâng banii cheltuiți și își construiesc credințe negative legate de procesul învățării și dezvoltării.
  • Sunt firme care nu investesc încă în educație sau fac asta timid, sunt conștienți de nevoie și importanță și mai au puțin până încep să transforme învățarea în obicei la nivel organizațional.
  • Mai alte firme care cheltuiesc bugete mari pentru educație și dezvoltare fără să poți observa în interiorul organizației un climat și o cultură organizațională sănătoase, fără să întâlnești prea mulți oameni zâmbitori și împliniți.
  • O altă categorie de firme sunt cele care au în plan sau se gândesc să implementeze programe educaționale, în același timp, găsesc multe motive pentru a amâna sau pentru a demonstra că este momentul nepotrivit. Două dintre cele mai întâlnite motive ale amânării se referă la lipsa banilor sau a timpului. Scuze clasice pentru cei care refuză, de fapt, experiențele de învățare și implicit beneficiile acestora.
  • Și sunt firme care nu se gândesc și nici nu s-au gândit vreodată să investească în oameni. În cadrul acestor firme auzi că, ei au crescut fără să fie învățați din exterior cum să facă asta, s-au descurcat și se vor descurca în continuare. În aceste firme forța este prima opțiune iar cuvintele luptă sau luptător au rezonanțe eroice.

Fără să fac o statistică și fără ca lista de mai sus să fie exhaustivă, am observat că, firmele din prima categorie sunt în număr mic sau insuficient pentru a avea în România un mediu de afaceri care să participe la dezvoltarea economiei și a societății.

În paralel cu tipologiile de mai sus, am ascultat multe, prea multe povești despre mult stres, relații tensionate cu șeful sau colegii, lipsa de sens și autenticitate, lupte și jocuri de culise pentru câștigarea diverselor poziții cu statut privilegiat și cel mai des groaza că, vine ziua de luni și „iar trebuie să o iau de la capăt‟ sau clasicul „lunea nici iarba nu crește‟.

Mediul de afaceri din România are nevoie, la fel ca întreaga societate românească, de educație. Atâta timp cât este ignorată nevoia de educație sau aceasta este satisfăcută în mod superficial, rezultatele dorite, starea de bine, echilibrul vor întârzia să apară.

Pot fi acuzată ușor de subiectivism, deoarece pledez pentru o activitate în care sunt implicată permanent, în același timp, acum peste 2000 de ani Aristotel spunea: „Educația este un ornament în vremuri de prosperitate și un refugiu în vremuri de restriște‟.

Suntem în vremuri de restriște, este de netăgăduit acest aspect, și acum avem cea mai mare nevoie să investim în noi și în oamenii pe care îi călăuzim. Pentru mine este deja o certitudine că, fiecare firmă și fiecare om care investește în educație și dezvoltare, în ciuda restricțiilor de orice fel, își va mulțumi mai târziu.

Nădăjduiesc sincer să fim din ce în ce mai mulți cei care mizăm pe educație.

shares