A trecut timpul, elefănțelul a crescut, a ajuns la vârsta maturității și a devenit un elefant în toată firea. A continuat să cânte pentru toți cei care doreau să-l asculte și să se bucure împreună de armoniile muzicii.

Admiratorii lui erau elefanții din comunitate, cei alături de care se juca în copilărie, împreună cu multe animale pe care le întâlnise în călătoriile de explorare a ținutului, păsări, fluturi și insecte din tot felul de specii și dimensiuni. Dintre toate aceste viețuitoare, mulți fluturi păreau să fie „vrăjiți‟ de frumusețea muzicii însă, treptat, elefantul a realizat că era vorba de altceva, ceva care începuse să-l preocupe tot mai mult. Fluturii zburau și dansau fără să mai urmărească ritmul muzicii, se loveau de pomi, flori, pietre și orice obstacol pe care îl întâlneau în cale iar unii se răneau așa de tare încât mureau pe loc. Păreau că sunt într-un dans haotic, dăunător, ca și cum o vrajă rea se abătuse peste bieții fluturi. Toate culorile lor începuseră să pălească, nu se mai puteau bucura de soare, de poposirea pe o floare, de atingerea apei din râurile care susurau printre dealuri. Fluturii se aflau în grea încercare. O parte dintre aceștia au realizat că li se întâmplă ceva cu totul neobișnuit și au cerut elefantului să le servească în căutările și acțiunile de restabilire a ordinii naturale.

Elefantul începu să vorbească cu din ce în ce mai mulți fluturi, să afle ce gândeau și ce simțeau aceștia iar atunci când rămânea singur căuta să compună cele mai potrivite melodii care să le servească acestora pentru a ieși din confuzia și haosul în care trăiau, pentru a-și recapăta zborul vesel și lin.

Elefantul s-a dus să se sfătuiască cu leul pentru că el era rege peste animale, avea multe cunoștințe din cele mai diverse domenii și știa cam tot ce se întâmplă în acele ținuturi. Leul a chemat mai multe animale la sfat printre care și o șopârlă mică și fâșneață care le-a povestit că a fost prezentă, din întâmplare, în poiana sub formă de inimă de la marginea pădurii când, un personaj întunecos și ciudat care își schimba forma la fiecare câteva minute, a strâns mulți fluturi în jurul lui, le-a cântat dintr-un instrument diform care scotea sunete la fel de ciudate și din acel moment fluturii și-a modificat zborul natural, renunțând la multe dintre obiceiurile bune care le făceau zborul sigur, viața frumoasă și îi făceau să fie admirați de celelalte viețuitoare.

Pentru elefant și leu era din ce în ce mai evident că, fluturii erau victimele unei vrăji făcute de acel personaj care venise în ascuns și nepoftit în poiană. Era din ce în ce mai clar că, mai aveau nevoie de sfaturi și cunoștințe suplimentare pentru a le fi alături fluturilor, de aceea, au apelat la sfatul unui vultur extrem de vigilent și puternic. Acesta devenise atât de cunoscut pentru atenția și puterile lui surprinzătoare dobândite de-a lungul călătorilor frecvente pe care le făcea în solitudine, prin explorarea multor teritorii și prin modul în care reușea să privească lucrurile și situațiile din înălțimile zborului lui.

S-au așezat toți trei la sfat, elefantul, leul și vulturul iar după discuții și analize atente au realizat că, există două soluții pentru a le servi fluturilor la ieșirea de sub vrajă. Una dintre acestea era să-l caute pe vrăjitor, să se lupte cu el, să-l învingă și să-i elibereze pe fluturi, a doua, să creeze un instrument muzical mai puternic decât cel care îi vrăjise și, cu ajutorul căruia, să trezească la realitate aceste ființe firave și atât de frumoase.

Deoarece prima soluție presupunea luptă, deci violență, durere, chiar victime, au ales-o pe cea de-a doua și s-au apucat de treabă. Au avut ceva de lucru la instrumentul care să-i atragă pe fluturii haotici dar conlucrarea bunătății și a gândurilor celor trei care, în timp, a fost susținută de alte viețuitoare ale comunității a făcut ca, destul de repede, să contruiască unealta muzicală mult dorită. Au realizat o cutie muzicală care era utilizată de elefant pentru a compune o muzică specială care să-i atragă pe fluturi și să scoată acele sunete de care ei aveau nevoie pentru a fi îndepărtată vraja.

Au avut emoții când au început să o folosească și erau puțini fluturi care reușeau să ajungă în preajma cutiei muzicale. Când totuși unii dintre ei ajungeau și ascultau puțin muzica, se trezeau aproape instantaneu și își doreau cu toată ființa să-și recapete zborul natural, să se bucure de viață. Știau că, chiar dacă trezirea de sub vraja dăunătoare era aproape instantanee puteau să revină la zborul natural doar treptat, parcurgând anumite etape dar aveau dorința, rădbarea și determinarea să parcurgă acest drum.

Cutia muzicală a fost așezată în mai multe locuri ale ținutului în care trăiau fluturii ca să le fie aproape inclusiv celor cărora le era imposibil să mai zboare.

Treptat, mulți, tot mai mulți fluturi s-au trezit din vrajă și au început să perceapă armoniile din muzica compusă prin intermediul cutiei muzicale. Aceștia se bucurau din nou de un zbor lin, de flori, de soare, de izvoare și de toate minunățiile acelui ținut așa cum făcuseră atâtea generații de fluturi înaintea lor.

După ce au văzut că majoritatea fluturilor și-au reluat zborul natural, elefantul, leul și vulturul s-au întors la activitățile obișnuite, în același timp, au realizat că este bine să rămână cu o parte de atenție îndreptată către viețuitoarele ținutului, să fie printre ele și să vegheze cu toții ca să se evite situațiile nedorite, când personaje sau ființe rău-voitoare intervin pentru ca să strice echilibrul comunității.

Așa au ajuns ca, ținuturile în care locuiau să devină minunate, să se povestească de bucuria și bunăstarea acestora și a viețuitoarelor lor în multe colțuri ale lumii.

shares