Două cuvinte despre care se vorbește foarte mult și se face prea puțin. Două cuvinte care, chiar dacă sunt teme principale ale filozofiei, psihologiei, artei, religiei, literaturii și lista poate continua, lipsesc destul de des din viețile noastre. Două cuvinte despre care ar fi bine să învățăm acasă, la școală, pe stradă, la serviciu. Două cuvinte pe care propun să le transformăm în discipline obligatorii de studiat în educația formală și informală. Și nu doar să vorbim și să studiem, pentru că sunt situații în care se face des apel la ele ci, să le exersăm și să le practicăm continuu pentru că, simt cum ne lipsesc practica și exercițiul iar atunci cand o să le fi învățat și exersat suficient, probabil, o să vedem mai multe fețe luminoase în jurul nostru, o să ne fie mai bine și mai frumos.

Este dificil să vorbim despre iertare și iubire sau să fim învățați despre ele atâta timp cât, mulți dintre noi, ajungem adulți și ne dăm seama că, una este să-ți îndeplinești diverse responsabilități sau să porți un dialog cu cineva care ți-a greșit și altceva este să adăugăm iubire și iertare. Este dificil să ne învățăm copiii despre iertare și iubire când mulți am fost lipsiți de acestea în copilărie, la școală, la serviciu și abia la vârsta maturității, unii dintre noi, alegem să le învățăm și să le exersăm. Plec de la premisa că, dacă am fost lipsiți de iubire și iertare s-a întâmplat din pricina lipsei cunoașterii. Sunt absolut convinsă că, toți oamenii au intenții bune, inclusiv cei care cresc sau educă copii și dacă, cumva, acțiunile lor sunt lipsite de iertare sau iubire se datorează neștiinței, lipsei exercițiului sau pur și simplu faptului că, ei înșiși, la rândul lor, au fost lipsiți de iertare și iubire. Este ca în orice disciplină, cu cât te informezi și exersezi mai mult, cu atât dezvolți abilități mai bune.

Da, poate fi un subiect prea ”ușor” pentru zilele noastre în care pragmatismul este la ordinea zilei, în același timp, tot în mod pragmatic, văd sau simt multă suferință în jur, multă boală, prea multe perspective pesimiste și realizez că, doar învățând și exersând iertarea și iubirea ne putem face viața mai frumoasă și putem transforma suferința în lecție venită pentru a ne putea dezvolta.

Dacă tema iertării este destul de clară adică, cineva greșește și altcineva acceptă că a fost o greșeală, iartă și se revine la situația anterioară greșelii, când spun să învățăm să iubim, mă refer la iubirea neconditionată, mă refer la iubire atunci când lucrurile merg într-o direcție diferită de ce ne dorim sau stagnează ori se complică. Să-ți iubești aproapele poate fi un exercițiu relativ ușor dar să-l iubești pe cel care ți-a pricinuit rău cu sau fără voie, deja, se transformă într-un exercițiu cu un anumit grad de dificultate.

Sigur, în cazul abuzurilor sau a violențelor este clar că este nevoie să ne separăm sau să eliminăm cât mai repede generatorul acestora dar este important să putem ierta și apoi să trecem prin etape de acceptare, compasiune și, în final, de dorit să putem ajunge la iubire.

Este foarte ușor să spunem, eu pot să iert, am iertat sau pot să iubesc până în momentul în care te confrunți cu o situație dureroasă și realizezi cât este, de fapt, de dificil, de cât exercițiu și perseverență avem nevoie.

Auzim de foarte multe ori în jur “te iubesc” dar cuvintele sunt însoțite de fapte? Dacă sunt doar niște cuvinte acestea rămân doar niște cuvinte fără să atingă inimi, fără să modeleaze comportamente. Auzi declarații de iubire și vezi cum faptele spun contrariul. Sigur, cred că toți facem greșeli și chiar cred că este minunat să fim imperfecți și să greșim, pe de altă parte, învățatul și exersatul iertării, a iubirii ne pot ajuta să facem greșeli cu iubire și iertare iar asta ar fi ceva diferit, am duce imperfecțiunea sau greșelile la alt nivel.

Când învățăm iertarea și iubirea putem înțelege imediat că, cineva face rău sau este incapabil să ierte doar pentru că a fost lipsit de iubire și iertare ori nu a învățat singur despre acestea și nici nu și le-a oferit lui sau celor din jur. Vestea bună este că, putem învăța și putem aduce câtă iubire și iertare ne propunem iar pe măsură ce ele sunt din ce în ce mai prezente în viața noastră multe se transformă sau capătă sensuri și înțelesuri noi.

Mi-am dorit să scriu despre iertare și iubire pentru că, eu însămi am trecut printr-o traumă timpurie, am înțeles-o mult mai târziu după ce trecusem printr-un lanț de alte suferințe și, din momentul conștientizării, am tot învățat și exersat iertarea și iubirea. Îmi este ușor? Câteodată da, alteori mai puțin. Îmi iese? Mie îmi place să cred că da, nădăjduiesc că același răspuns îl pot da și cei din jurul meu. Ceea ce fac, însă, cât pot de des, este să fiu tot timpul atentă la ceea ce simt, la cum gândesc, la ce fac și să mă întreb constant: “am simțit, am gândit sau am făcut cu iubire?”, “am iertat?”, “mai este ceva acolo de iertat sau de iubit?”

Sunt multe evenimente și intersecții frumoase în viața unui om, în același timp, sunt și destule întâmplări  dureroase. Ca să le integrăm și pe unele și pe celelalte, în sensul dezvoltării noastre ca indivizi, este nevoie de un liant și acesta poate fi o combinație potrivită între iertare și iubire. Fiind unici, fiecare putem să alegem cât din una și cât din cealaltă dar, odată alese, ele pot face minuni în viața noastră.

Și dacă tot nu sunt teme studiate la școală, ce-ar fi să ne dăm un răgaz și să medităm la ele, să fie exercițiul și tema noastră suplimentară pentru acasă.