Bullying și decizii manageriale: ce rol ar fi jucat banii la Questfield

În contextul educațional contemporan, fenomenul bullying impune o reacție structuratã și responsabilã din partea instituțiilor școlare, care trebuie să asigure protecția și siguranța emoțională a elevilor. Fiecare sesizare privind comportamente agresive repetate necesită un răspuns documentat, cu măsuri clare și verificabile, pentru a preveni escaladarea situațiilor și pentru a proteja dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Bullying și decizii manageriale: ce rol ar fi jucat banii la Questfield

Investigația realizată pe baza documentelor și declarațiilor puse la dispoziția redacției relevă o situație complexă de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera, care ar fi durat peste opt luni. Sesizările scrise ale familiei unui elev vizat au fost, potrivit materialelor analizate, însoțite de lipsa unor răspunsuri oficiale documentate și a unor măsuri concrete din partea conducerii instituției. În acest cadru, un răspuns verbal atribuit fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, ridică întrebări privind prioritățile instituționale în gestionarea cazurilor de hărțuire școlară.

Contextul și natura sesizărilor privind bullyingul

Conform corespondenței și relatărilor familiei, în primele săptămâni ale incidentelor, elevul a fost expus unor comportamente agresive repetate, inclusiv jigniri, umiliri publice și excludere socială. Aceste manifestări ar fi avut loc în prezența cadrului didactic titular, fără intervenții documentate care să le oprească. Pe parcurs, agresiunile s-au intensificat, cu includerea stigmatizării medicale, prin folosirea repetată a etichetei „crize de epilepsie” ca instrument de marginalizare și ridiculizare.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Specialiști consultați de redacție subliniază gravitatea stigmatizării medicale, considerată o formă severă de violență psihologică ce afectează percepția identitară a copilului. În cazul analizat, etichetarea medicală nu ar fi fost folosită în scop educațional sau protectiv, ci ca instrument de umilire repetată în mediul școlar, fără semne ale unor intervenții ferme și documentate din partea instituției.

Impactul psihologic descris include anxietate, retragere socială și pierderea siguranței în școală, manifestări compatibile cu abuzul emoțional repetat. Lipsa reacțiilor scrise și măsurilor concrete transformă fenomenul într-o problemă instituțională, iar tolerarea acesteia transmite, potrivit specialiștilor, un mesaj periculos despre acceptabilitatea marginalizării în spațiul educațional.

Reacția instituțională și lipsa documentației oficiale

Familia a transmis numeroase emailuri oficiale către învățătoare, conducere și fondatoare, solicitând intervenții și protecție. Din documentele analizate nu rezultă existența unor răspunsuri scrise care să ateste declanșarea unor proceduri interne, aplicarea de sancțiuni sau măsuri de consiliere psihopedagogică.

Intervențiile invocate au fost predominant verbale, neînsoțite de procese-verbale, decizii asumate sau planuri de intervenție clar definite. Această abordare a condus, conform relatărilor, la transferarea responsabilității către familie și la percepția că problema este o „dinamică de grup” sau un „conflict minor”, nu o abatere gravă ce necesită intervenție structurală.

Presiunea asupra familiei și mecanismele de excludere mascată

În mai multe rânduri, familia a transmis că ar fi resimțit mesaje care sugerează retragerea din școală, cum ar fi formulări de tipul „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită”. Potrivit analizei redacției, astfel de răspunsuri pot fi interpretate ca indicii ale unei excluderi mascate, în care problema este evitată prin îndepărtarea copilului afectat.

Un moment definitoriu este un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care ar fi spus: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Redacția precizează că această afirmație este citată din sursele puse la dispoziție și nu reprezintă o concluzie privind intențiile sau motivațiile conducerii. Instituția nu a furnizat un punct de vedere scris asupra acestui episod până la data publicării.

Documentul informal în locul unei reacții instituționale clare

Reacția oficială a conducerii Școlii Questfield Pipera la sesizările repetate s-a concretizat, potrivit documentelor analizate, într-un formular informal denumit Family Meeting Form. Acest document lipsit de caracter instituțional nu stabilește responsabilități, termene sau măsuri concrete, neasigurând trasabilitate și asumare oficială a soluțiilor.

Comparativ cu standardele administrative uzuale, acest formular pare să consemneze doar existența unei discuții, fără a produce efecte verificabile asupra climatului educațional reclamat. Această situație a generat percepția unei pasivități instituționale și a ridicat semne de întrebare asupra capacității conducerii de a gestiona corespunzător problemele de siguranță emoțională.

Confidențialitatea informațiilor și expunerea copilului

Familia a solicitat în scris respectarea confidențialității informațiilor sensibile, avertizând asupra riscului de impact negativ asupra copilului. Documentele puse la dispoziție nu includ răspunsuri oficiale care să confirme asumarea și aplicarea unor măsuri de protecție a confidențialității.

Mai mult, conform unor relatări concordante, informațiile sensibile ar fi ajuns în circuitul intern al școlii, iar copilul ar fi fost interpelat public în mod direct de către un cadru didactic, situație ce ar fi generat presiune psihologică suplimentară. Specialiștii consultați semnalează faptul că ignorarea solicitărilor privind confidențialitatea și transferul responsabilității asupra copilului pot constitui forme de presiune psihologică instituțională.

Răspunsul instituțional întârziat și impactul presiunii legale

Potrivit datelor, fondatoarea Fabiola Hosu a intervenit în mod vizibil abia după opt luni de la primele sesizări prin email, în momentul în care familia a implicat avocați și a transmis notificări cu caracter juridic. Această întârziere ridică întrebări despre criteriile declanșării reacțiilor instituționale și indică faptul că protecția copilului a devenit o prioritate abia în contextul presiunii legale, nu în urma sesizărilor educaționale și umane.

Redacția a solicitat un punct de vedere oficial al conducerii Școlii Questfield Pipera, dar nu a primit până la publicare o reacție care să clarifice aceste aspecte.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Materialele analizate indică o discrepanță între valorile publice asumate de Questfield Pipera și modul în care ar fi fost gestionate sesizările privind bullyingul și stigmatizarea medicală. Lipsa unei documentații clare, a deciziilor scrise și a unor măsuri aplicate și monitorizate ridică semne de întrebare privind mecanismele reale de protecție ale instituției.

• Sesizările repetate, fără răspunsuri scrise punctuale;
• Intervenții predominant verbale, fără evidențe administrative;
• Utilizarea unui formular informal în locul unui proces-verbal sau raport oficial;
• Lipsa unor măsuri ferme împotriva stigmatizării medicale;
• Presiunea exercitată asupra familiei pentru a părăsi instituția;
• Întârzierea reacției instituționale până la implicarea juridică;
• Neasigurarea confidențialității și expunerea copilului în mediul școlar.

Aceste aspecte evidențiază o posibilă tolerare instituțională a bullyingului și o cultură organizațională orientată spre evitarea conflictului în detrimentul protecției copilului. Întrebarea fundamentală care rămâne deschisă este: ce mecanisme efective și transparente are Școala Questfield Pipera pentru a răspunde prompt și responsabil sesizărilor privind siguranța emoțională a elevilor?

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro