Write2Achieve – Open

Să știi să-ți menții focusul și motivarea este prima condiție ca să treci peste perioade dificile sau să realizezi ce ți-ai propus.

Să găsești soluții în loc de scuze este a doua cale către ridicarea barierelor de orice fel.

Doar cei care știu să se întoarcă mereu la ce și-au propus fără să fie perturbați de condițiile din mediu exterior reușesc, în final, ce și-au propus. O altă abilitate necesară pentru a reuși este aceea de a-ți menține motivația la cote înalte atunci când drumul de parcurs pare dificil sau, uneori, chiar imposibil. Iar a treia caracteristică a reușitei este găsirea soluțiilor la situațiile care apar chiar și atunci când, aparent, soluțiile sunt inexistente.

1 singur instrument le sprijină pe toate cele de mai sus să se manifeste și-l vei aplica în cadrul workshop-ului online Write2Achieve, facilitat de Daniela Tulbure, Specialist în modelarea comportamentelor și dezvoltare organizațională la People Grow.

  • Online, din orice oraș
  • 3 săptămâni, marți 2, 9 și 16 iunie în intervalul orar 19:00 – 21:00
  • cost: 270 lei pentru toate cele 3 sesiuni
  • Reducere de 10% pentru cei înscriși până pe 28 mai 2020
  • Înscrieri aici: https://bit.ly/2X7CYe3

 

► WORKSHOP-UL ONLINE ÎȚI VA FI UTIL DACĂ:

  • Vrei să găsești soluții la situațiile care te preocupă
  • Ai nevoie să înțelegi cum să menții focusul și motivația atunci când te simți stresat și defocusat
  • Vrei să îmbunătățești procesul prin care generezi idei noi
  • Ai vrea să afli o abilitate cheie pe care este nevoie să o dezvolți

 

► CE VEI ÎNVĂȚA

  • Să aplici un exercițiu practic care sprijină menținerea focusului, a motivației și generarea de soluții
  • Să obții informații relevante despre situația/situațiile care te preocupă
  • Să-ți pui întrebări constructive care să te spijine în găsirea de opțiuni
  • Să te folosești de exercițiul practic ca să ajungi la rezultate

 

► DESPRE TRAINER

Daniela Tulbure este Specialist în modelarea comportamentelor și dezvoltare organizațională la People Grow.

Daniela deține un Master în Managementul Resurselor Umane și are formare în Consiliere pentru dezvoltare personală cu drept de practică în toată Europa.

Parcursul profesional se înscrie, încă de la început, în aria de lucru cu oamenii, ocupând diverse funcțiuni de resurse umane în industrii precum FMCG, telecomunicații si gambling. A condus departamentul de Resurse Umane pentru două dintre companiile pentru care a lucrat, a participat la proiecte de achiziție sau fuziune și la implementarea unor programe de dezvoltare a business-urilor din care a făcut parte.

Începând cu luna februarie 2018, s-a dedicat programelor de formare și dezvoltare a oamenilor în cadrul sesiunilor de învățare deschise dar și a oamenilor din companiile partenere cu care lucrează.

În demersul și activitatea ei Daniela pleacă de la credința că, fiecare om are în interiorul său un potențial uriaș pe care este nevoie să-l descopere întru totul, să-l lase să strălucească, să-l pună în serviciul propriu și al celor din jur. Prin educație și învățare continuă acest potențial poate fi descoperit conștient și poate fi utilizat pentru binele comun. Comorile sunt în interiorul omului, nicidecum în afara lui.

Crede, de asemenea, că cea mai mare bogăție pentru orice firmă sunt oamenii și punându-i împreună cu un scop constructiv (sens puternic al lui DE CE) duce către un joc infinit al realizărilor.

► CUM TE ÎNSCRII

  • Completezi formularul de aici: https://bit.ly/2X7CYe3
  • Vei primi în primă fază un e-mail ce va conține detalii privind plata
  • După confirmarea plății vei primi un link unic si instrucțiunile de accesare a transmisiei live, din platforma Zoom;
  • Apoi, înainte de fiecare sesiune online vei primi din timp și remindere ca să te alături.