Write2Achieve – procesul de schimbare prin poveste

de | nov. 4, 2019

Toți ne dorim să avem vieți împlinite și să parcurgem drumul nostru aici, pe Pământ, într-un mod plăcut și lin. De multe ori, realitatea ne ține departe de ce ne dorim sau ce ne propunem iar două dintre motive sunt stresul și timpul pe care îl percepem ca fiind insuficient pentru a ne ocupa de tot ce avem de făcut. Două rezultate imediate ale stresului sunt defocalizarea atenției iar când acesta se prelungește pe perioade mai lungi de timp scade și motivația necesară atingerii a ceea ce ne-am propus.

În plus, presiunea datorată lipsei soluțiilor de care avem nevoie ca să realizăm ce ne propunem poate genera o cantitate mare de stress. Stresul are multe efecte negative printre care acelea că, blochează generarea de idei noi și creativitatea. În condițiile în care munca este și va deveni din ce în ce mai automatizată stresul afectează exact resursele interioare cele mai importante.

Pe de altă parte, o problemă nu poate fi rezolvată de la același nivel de la care aceasta a apărut. Este nevoie să aflăm ce anume avem de îmbunătățit sau de învățat ca să ajungem la nivelul de unde putem să ne atingem obiectivele sau să rezolvăm situația cu care ne confruntăm. De multe ori la nivel conștient nu reușim să ne dăm seama care este abilitatea cheie de care avem nevoie dar subconștientul nostru știe. Întrebarea este cum putem accesa informațiile pe care le deține subconștientul și care ne pot sprijini să găsim soluții. Una dintre metode este cea prezentată în cadrul workshopului Write2Achieve.

Procesele de schimbare de comportament sunt de multe ori dureroase, necesită efort conștient și susținut. În plus, pot să se desfășoare pe perioade lungi de timp. Pentru ca să susții un astfel de proces care uneori este obligatoriu de parcurs ca să poți ajunge la ce ți-ai propus, ai nevoie de unelte și perspective care să te sprijine. De câte ori ați abandonat un obiectiv important doar pentru că a fost nevoie să faceți anumite schimbări pe care le-ați perceput dureroase sau pur și simplu pentru că v-ați întors la obiceiurile vechi, deja instalate în practica curentă? O unealtă de sprijin eficientă în cazul în care chiar vă doriți să realizați ce v-ați propus este povestea pe o veți scrie în cadrul workshopului Write2Achieve. În același timp, veți privi procesul de schimbare din altă perspectivă, respectiv din perspectiva modelării pentru că exact asta se întâmplă. Lucrând constant la ce ne-am propus ne modelăm și abilitățile de care avem nevoie ca să ajungem la destinație.

Ce este Write2Achieve?

Pornind de la experiența proprie și îmbinând elemente de învățare și consiliere am creat metoda Write2Achieve îndreptată către generarea sau atingerea rezultatelor, transformarea stresului și hrănirea motivației interioare.

În cadrul metodei vei învăța cum folosind o metaforă poți scrie o poveste care să te susțină pe drumul realizărilor dorite sau să te oprească să abandonezi atunci când dai de greu sau motivația scade.

Pentru cei care au studiat mai puțin despre gândirea și comportamentul uman poate părea doar o joacă să scrii o poveste și greu de înțeles cum aceasta te poate sprijini să realizezi ce ți-ai propus sau să-ți atingi diverse obiective.

Sunt multe studii care demonstrează rolul important al poveștilor în viața oamenilor, ce îmi place să spun este că există atestare documentară încă din antichitate legată de existența și utilizarea poveștilor în viața oamenilor, în educație și atingerea obiectivelor. Această atestare se găsește în lucrarea lui Platon, Republica care a fost scrisă în anul 360 î.HR.

Motivul pentru care povestea este un instrument puternic care să te ducă unde ți-ai dorit este că aceasta evită rezistența, implică un proces de căutare, dezvoltă abilităţi de rezolvare a problemelor, determină luarea deciziilor în mod independent.

Mulți dintre noi nu am mai scris niciodată o poveste. Cel mult am scris comentarii despre poveștile și cărțile pe care le aveam de citit la școală. Când decizi să faci asta activezi zone din creier pe care le-ai folosit prea puțin sau chiar deloc. Neuroștiința demonstrează cum creierul se transformă ca urmare a experiențelor prin care trecem și a procesului de învățare. Am întâlnit oameni care declară că nu sunt creativi, că nu au talent sau că nu pot să scrie dar nu au făcut nici un exercițiu practic de creativitate. Ei își lasă astfel neantrenat creierul plecând de la preconcepția că nu au talent sau că nu pot.

Write2Achieve nu este despre a devenii scriitor, ci despre a ne folosi acea parte a creierului pe care nu am folosit-o încă sau am folosit-o prea puțin și care poate aduce informații valoroase legate de aspectele pe care ni le dorim.

Cum m-a ajutat pe mine povestea în procesul de schimbare?

Am scris prima dată o poveste după mulți ani după terminarea școlii formale. La început mi-am dorit doar să îmi fac conștiincioasă tema primită. Asta a fost prima intenție. Apoi, mi-am dorit să o scriu cât de bine și frumos pot. În final, această poveste a reprezentat sămânța din care a început să crească o grămadă de alte lucruri. Prin intermediul a ceea ce am scris, am înțeles ce-mi doream, ce aveam de îmbunătățit ca să ajung să obțin ceea ce-mi doream, am aflat care îmi sunt temerile dar și care îmi este atuul cel mai de preț. Când am scris povestea eram într-un moment de căutare dar plecând de la acea poveste s-au generat atât de multe înțelesuri cum, probabil, mi-ar fi fost imposibil să înțeleg înainte. Toate de la o singură poveste, de la o intenție simplă și câteva rânduri așternute pe hârtie. Și de aici a început să se contureze ideea workshopului.

Workshopul este structurat în 3 părți:

  • partea experiențială în care plecând de la o metaforă dată fiecare participant scrie o poveste cu final pozitiv și din care să rezulte o idee de învățare.
  • partea teoretică care descrie rolul poveștilor în viața oamenilor, cum de pot fi folosite pentru a găsi diverse soluții și răsunsuri la situațiile care ne preocupă și cum scriind povestea se accesează biblioteca infinită de soluții din subconștient
  • partea de conexiune dintre poveste și lumea reală, cum poate să servească la atingerea diverselor dorințe sau obiective.

Pe 13 noiembrie 2019, începând cu ora 18:00, la Brutăria cu Povești vei putea paricipa la o nouă ediție a workshopului. Pentru asta este important să te înscrii folosind link-ul https://bit.ly/2MEqx4p.