În vacanța de vară înaintea ultimului an de facultate, un singur eveniment, petrecut în miezul unei zile de iulie, avea să-mi schimbe tot cursul vieții și să mă ducă pe drumuri pe care mi-a fost imposibil să le imaginez în scenariile mele despre lume și viață de până atunci.

În acea zi, tatăl meu a avut un accident de circulație în urma căruia a fost scos pentru totdeauna din rândul oamenilor apți de muncă. Până la momentul accidentului el era singura persoană care întreținea o familie, cu pretenții destul de mari, formată din patru persoane plus alți trei membrii ai familiei extinse care depindeau într-o mare măsură de veniturile lui.

Peste noapte, m-am văzut forțată să preiau toate, da, toate responsabilitățile de cap de familie, fără să fi fost pregătită măcar o zi pentru acest exercițiu. În condițiile în care, tata conducea o afacere de familie, probabil vă imaginați că provocarea a fost foarte mare. De pe băncile școlii și din starea de vacanță, pe baricadele unei afaceri mici la doar câțiva ani distanță de regimul comunist și fără cineva alături care să mă sprijine sau măcar să mă încurajeze.

Ziua alergam în toate direcțiile iar seara mergeam la spital să văd ce face tata și, printre calmante puternice, anestezii și operații, mă străduiam să scot de la el informații care să mă ajute să duc mai departe firma, singura sursă de venit pe care o aveam atunci.

Așa m-a găsit începutul ultimului an de facultate când, în plus față de îndatoririle obișnuite de student, se adăuga încă una, pregătirea licenței.

Am reușit, pe parcursul unui semestru, să desfășor în paralel activitățile specifice unui antreprenor și pe cele de student dar, firește, sacrificând în cea mai mare parte prezența la cursuri și seminarii. În pragul sesiunii de iarna, mi-am dat seama că este nevoie să aleg, afacerea sau finalizarea studiilor. Am ales să termin facultatea în care investisem cinci ani de muncă, timp și multe aspirații.

Ce a urmat după terminarea studiilor a fost un șir lung de obiective și dorințe exprimate, în majoritate realizate dar și un mare consum fizic și psihic generat de diverse presiuni interioare și exterioare. Mi-am construit o carieră într-o multinațională de top, mi-am întemeiat o familie, îmi ajutam financiar părinții, dobândisem diverse bunuri materiale. Eram specialist în atingere de obiective sau împlinire de dorințe indiferent că erau ale mele sau ale celor din jur. Toate până la un punct când, firește, am cedat, am obosit, practic ajunsesem la un surmenaj maxim și orice îmi propuneam eșua. Atunci am aflat ce înseamnă să cazi, să doară, să te pierzi pe tine și ‟să te zbați ca peștele pe uscat‟. Atunci am cunoscut ce însemnă eșecul.

Firește, mai târziu, mi-am dat seama că eram la poalele coborâșului personal și profesional iar panta de coborâre am parcurs-o mai mult sau mai puțin conștient și prea puțin determinată să fac ceva.

Fusese foarte greu după accidentul tatălui meu dar acum părea că învăț o formă mai accentuată a cuvântului greu.

Pe lângă nădejdea constantă în conceptul de bine, ce m-a ajutat foarte mult în acea perioadă dificilă a fost deschiderea mea permanentă către învățare sub toate aspectele ei. Am citit cărți despre cum au reușit alții să treacă prin perioade critice, am audit cursuri, mi-am explorat zonele întunecate ale sufletului în sesiuni de psihoterapie și consiliere pentru dezvoltare personală. A fost un proces de învățare și auto-cunoaștere pentru care astăzi sunt profund recunoscătoare, un proces care a avut și părțile lui dureroase dar a meritat din plin.

Pe parcursul acestui proces mi-am dat seama cum tot timpul mi-am dorit să fiu sprijin pentru oameni în perioadele lor de dificultate, cum am făcut asta și atunci când nu eram sigură care îmi este menirea și cum atunci când îți dorești să ajuți primești la rândul tău ajutor.

Pentru că meseria mea a fost tot timpul despre lucrul cu și pentru oameni, formarea de consilier pentru dezvoltare personală/coach a venit într-un mod firesc, ca să pot să-mi duc mai departe într-un mod mai deplin menirea de a ajuta alți oameni pe calea propriilor lor împliniri. În plus, am dezvoltat o metodă despre cum poți să-ți împlinești dorințele sau să-ți atingi obiectivele atunci când încrederea și motivația sunt scăzute iar lipsa timpului devine o barieră.

Cu ajutorul acestei metode se poate crea cea mai frumoasă ancoră care să te însoțească pe drumul împlinirii personale și/sau profesionale, un instrument care să te țină pe drum atunci când este greu și tentația abandonului dă târcoale.

Îmi doresc foarte mult să împărtășesc această metodă cu cât mai mulți oameni pentru a-și împlini propriile dorințe și pentru a trăi bucuria realizărilor atât pe drum cât și la destinație. Știu că deja metoda a dat roade atât pentru mine cât și pentru alte persoane care au aflat despre ea și au pus-o în practică.

Credința mea fermă este că noi, oamenii, suntem înzestrați de la naștere cu toate abilitățile necesare pentru a trăi în armonie cu noi și cu cei din jur. Mai cred că putem să accesăm aceste abilități chiar dacă în prezent nu suntem conștienți de ele dar acestea există în noi într-o stare latentă și mai cred că, merităm să facem asta pentru a trăi vieți împlinite.